Mi-ar fi plăcut să îi prind şi eu în concert, la muzeu.

Share/Save

Am găsit prin arhivele virtuale şi un articol despre un vernisaj de anul trecut: biografia principesei Elena Bibescu, scrisă de C.D Zeletin, cu accent pe activitatea artistică a prinţesei şi a profundei afecţiuni pentru Enescu.

“Enescu rasuna pe scene australiene

În spatele fiecărei personalităţi se află oameni care, într-un fel sau altul, le-au înlesnit drumul către succes şi recunoaştere. Un astfel de exemplu îl reprezintă Elena Bibescu, născută Kostaki Epureanu, principesa care l-a ajutat pe George Enescu în ascensiunea sa. Mult timp, figura prinţesei s-a aflat oarecum într-o penumbră. Însă acum, meritele ei au fost scoase la lumină: C.D. Zeletin i-a scris recent biografia, insistând asupra calităţilor ei de virtuoză a pianului. Iar în 25 noiembrie 2008, la Muzeul Naţional “George Enescu” a fost vernisată expoziţia intitulată “Principesa pianistă Elena Bibescu şi începuturile carierei artistice ale lui George Enescu”. Invitaţi să vorbească la eveniment au fost muzicologul Viorel Cosma şi scriitorul C.D. Zeletin.
Expoziţia constă într-o serie de colaje ce reunesc fotografii, partituri, imagini de epocă: fiecare dintre aceste colaje reconstituie debuturile pariziene ale tânărului Enescu sub protecţia augustă a principesei.
Exponatele dau o imagine asupra relaţiei ce s-a stabilit între principesă şi George Enescu.

copyright muzical.srr.ro

un articol de Petra Gherasim.

Copyright © 2000 – 2009 SOCIETATEA ROMANA DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, Bucuresti, Romania
E-mail: webmaster@srr.ro

Share/Save

O mostră despre cum tehnica aduce arta mai aproape. Un aproapiere virtual atât de accesibilă oricui încât te întrebi dacă nu cumva oamenii aceia de la muzeu nu îşi iau singuri pâinea.
Adică…de ce să vezi expoziţiile live când există GoogleEarth? Cu atât mai mult cu cât rezoluţia atinge cote extraordinare… din punct de vedere tehnic, e imposibil să descoperi cu adevărat detaliile milimetrice dintr-un tablou pur si simplu stând într-o sală imensă şi privindu-l. Intervine nu numai o distanţă fizică (unele tablouri au şi 10 metri pătraţi), ci şi una reglementată de cordoanele de catifea vişinie ce delimitează perimetrele.

Eu cred că filmul acesta funcţionează ca un teasing. El nu scade cu nimic entuziasmul, nu “consumă” cu nimic interesul pentru experienţa pe care muzeul o oferă… scopul educativ este atins! Şi încă atât de apăsat, încât, acum, când ai văzut detaliile din 3 mai de Francisco Goya nu poţi să nu te gândeşti la cum ar fi să vezi tabloul în realitate, să ştii că acela este şi nu altul, că de data aceasta memoria şi timpul stau chiar în faţa ta, iar tu respiri lângă ele.

Share/Save

Ei bine, puţin câte puţin, instituţiile culturale au început să renunţe la … “distanţare”. Este şi motivul pentru care m-am hotărât să taguiesc acest post drept “muzeul te întâmpină”.

Asta nu presupune neapărat că trebuie să-ţi descui vitrinele sau să îţi primejduieşti exponatele. De fapt, schimbările pe acest plan sunt foarte puţine: ceea ce se poate modifica ţine pur şi simplu de o atitudinea cu care vrei să îi inspiri şi pe ceilalţi. Asta numai dacă eşti suficient de deschis cât să îţi asumi cu seriozitate faptul că o instituţie culturală precum un muzeu poate transforma simplul pelerinaj pasiv într-o adevărată experienţă prin care oamenii pot învăţa se pot juca şi pot spune un “Ahaaa!” luminat iar la sfârşit poate şi un “oau”.

Deseori, nu e suficient să le arăţi oamenilor ce ai tu răspândit prin vitrine. Spaţiul şi contextul în care tu le propui o vizită la tine la muzeu poate schimba substanţial modul în care vizitatorii vor percepe istoria, geologia, lumea satului, cinematograful sau orice alt univers în care crezi să pe care tu, ca muzeu, încearci să îl reconstruieşti.

Am făcut mici săpături online ca să mă pot dumiri mai bine cum e cel mai simplu dar şi cel mai complicat în încercarea muzeelor de a interacţiona cu publicul şi de a-şi asuma responsabilitatea socială şi de a veni în întâmpinarea oamenilor. E drept, uneori ai nevoie de tehnicieni buni, alteori de efecte speciale şi nu rareori poţi păşi vertiginos către entertainment. Sună riscant, dar curajoşii au obţinut efecte extraordinare.

Se pot face, însă, lucruri minunate şi cu bani puţini. Avem nevoie doar de oameni cu suflete mari.

Un prim exemplu am găsit pe site-ul Muzeului Prado din Spania, un muzeul al cărui complexitate este deseori covârşitoare indiferent cu câtă răbdare sau bunavoinţă te înarmezi. În schimb, la scţiunea PradoPlay, ai parte de puzzle-uri, “pictează tu”, jocul „7 diferenţe” şi un memo…toate utilizând ca material de joacă cele mai celebre tablouri expuse la Prado. Mai jos găsiţi şi lista cu programul de actrivităţi- o parte mult mai dezvoltată decât simplul context al vizitelor zilnice.

Programa

• Conciertos
• Cine
• Documentales
• Cursos
• Conferencias
• Itinerarios
• Talleres

Share/Save

Vioara Guarnieri, numită şi “Catedrala” pentru acordurile sale impunătoare, datează din1731, purtând semnătura artistului Giuseppe Antonio Guarnieri, unul dintre cei mai notorii lutieri cremonezi. Această origine îi justifică valoarea, comparabilă doar cu instrumentele realizate de Stradivarius. Un articol interesant despre această poveste a “Catedralei” am găsit într-un articol din Gardianul.

Anul 2008 a însemnat readucerea la viaţă a acestui instrument magnific: “Catedrala” a fost revenit în circuitul concertistic şi dată în folosinţă, pentru o
perioada determinată, violonistului Gabriel Croitoru. Evenimentul a avut loc în urma unui concurs al Ministerului Culturii şi Cultelor împreună cu Muzeul Naţional “George Enescu”: organizatorii au înţeles importanţa valorificării Viorii Guarnieri, lăsând-o să-şi continue destinul nobil pentru care a fost proiectată.

Pe lângă Vioara Guarnieri, Muzeul Naţional “George Enescu” deţine şi două viori marca Paul Kaul. Lutierul francez le-a realizat special pentru George Enescu, la începutul secolului XX. Calităţile sonore excepţionale ale acestora sunt dublate de amprenta geniului şi a valorii memoriale…. Aşteptând să fie admirate la muzeu.

Share/Save

Generozitatea lui Menuhin (pentru care Enescu a avut cu siguranţă o contribuţie) este încă vizibilă pe http://www.menuhin.org. O şcoală, o fundaţie, o academie internaţională de muzică în Elveţia,  Festivalul Gstaad, competiţia britanică pentru tineri violonişti, Yehudi Menuhin Live Music Now! Deutschland dar şi UK fac parte din palmaresul bogat al unei vieţi care a ales să dăinuiască astfel.

Am selectat de pe menuhin.org câteva fragmente de gânduri:

“The music teacher sets a process in motion, rather than imposing it… the teacher’s role is to instruct the student in the art of self-correction, or analysing and of thinking, taking decisions, then applying them to the task in hand. The teacher’s ultimate aim is for the student to become independent – to become a master rather than a pupil – which the teacher must be both.”

On holding a bow…“I should be able to blow on your hand and it should move.”

“We already have the basis for a child to develop on its own. They need just a little push; it is a question of opening ears and eyes…I want the pupils to leave with an impeccable understanding and execution of every style – classical, baroque and contemporary.”

“My childhood was remarkably free from the deforming effects of competition. The standards against which I measured my achievements were the highest, and the attempt was made in reverent awe, not in a desire to be acknowledged superior.”

Întreaga discografie (cam straniu termenul, nu?) impresionantă o puteţi accesa pe  http://www.menuhin.org/?page=theMusic/discography.html

Iar aici: Menuhin şi Enescu la Paris.

Share/Save

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Menuhin a susţinut peste 500 de concerte pentru trupele Aliate, iar la întorcerea în Germania a concertat pentru cei eliberai din lagarele de concentrare- o vizită care îl va marca profound.
În anul 1985 primeste cetăţenia britanică şi este numit “Sir Yehudi”.

O personalitate interesantă, mai ales în cadrul prieteniei cu Enescu, prietenie care a depăşit simpla repartizare de rol între profesor şi ucenic.

Mai jos, un duet de interpretare a lui Bach.

Share/Save

Share/Save

Share/Save

Share/Save