Proiectul M.U.Z.I.C.A
♫ Miercuri, Iulie 15th, 2009Concerte de muzică de cameră la Tescani
în cadrul proiectului M.U.Z.I.C.A. (ediţia a II-a)
Două concerte – evenimente muzicale deosebite, vor avea loc, la sfârştul săptămânii, la Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti-Tescanu – George Enescu” a Muzeului Naţional „George Enescu” (M.N.G.E.), în cadrul proiectului M.U.Z.I.C.A., aflat în plină desfăşurare la Tescani.
Primul concert va fi susţinut în ziua de joi, 16 iulie, orele 17.00, de către cvartetele „Cantabile” şi „Anima”, de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi de cvartetul „Unistring” de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte plastice din Chişinău, care vor interpreta: Cvartetul op. 18 nr. 5 de L. van Beethoven, Cvartetul op. 41 nr. 1 de R. Schumann şi Cvartetul nr. 2 „Scrisori intime” de L. Janáček.
În ziua următoare, vineri, 17 iulie, orele 17.00, se pregăteşte o altă manifestare muzicală, în prim-planul căreia se vor afla: cvartetul „Arcadia” din Cluj, deja cunoscut şi apreciat în sfera muzicii de cameră, şi celebrul cvartet „Belcea” din Londra. Se vor audia: Cvartetul op. 74 de L. van Beethoven, Cvartetul [nr. 2] op. 36 de B. Britten şi Cvartetul nr. 1 de L. Janáček.
Cele două concerte vor marca finalul ediţiei a II-a (8 – 18 iulie 2009) a cursurilor de măiestrie de interpretare, desfăşurate sub îndrumarea cvartetului londonez „Belcea”. Participanţii acestui an au fost cele patru cvartete care figurează în programele concertelor anunţate: „Cantabile” şi „Anima” din Bucureşti, „Unistring” din Chişinău şi „Arcadia” din Cluj.
Proiectul mai include o serie de concerte, care vor fi susţinute, până la sfârşitul anului, de aceleaşi patru cvartete studenţeşti în fiecare dintre sălile de concert al M.N.G.E., sala Oedip a „Secţiei Dumitru şi Alice Rosetti – Tescanu – George Enescu”, sala de muzică a Casei memoriale „George Enescu” din Sinaia şi Aula Palatului Cantacuzino din Bucureşti, programul impus al fiecărui ansamblu va fi cel studiat la Tescani.
Proiectul M.U.Z.I.C.A. este organizat de M.N.G.E. în parteneriat cu U.N.M.B. şi Institutul Cultural Român (I.C.R.), beneficiind de finanţare din partea I.C.R.
Muzeul Naţional “George Enescu” (M.N.G.E.)
Calea Victoriei 141, sector 1, 010071, Bucureşti, România
Tel.:021. 318.14.50
Fax : +4.021.312.91.82
E-mail: office@georgeenescu.ro
http://www.enescumuseum.blogspot.com/
Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti-Tescanu – George Enescu” a M.N.G.E.
Localitatea Tescani
Judeţul Bacău
Tel./ Fax: 0234. 35. 35. 45
E-mail: tescani2001@yahoo.com
