Vesti bune!

Muzeul National “George Enescu” isi propune sa organizeze, in perioada Festivalului si Consursului International “George Enescu” (30 august – 26 septembrie 2009), standuri cu vanzare in principalele locatii ale concertelor si manifestarilor din cadrul evenimentului.
Scopul acestui demers este obtinerea de venituri proprii pentru organizarea de concerte si alte evenimente culturale in lunile octombrie- decembrie a.c.

Pentru aceasta, am avea nevoie de sprijinul unor voluntari, care vor face echipa cu angajati ai muzeului, la punctele de vanzare.

Este vorba de un program de minimum 2 ore/zi… Nu este foarte solicitant, trebuie doar bunavointa, rabdare, dar si drag de oameni, muzica si cultura .

Pentru cei hotarati sa se implice alaturi de noi, putem oferi acces la un concert din timpul festivalului si, bineinteles, acces gratuit la toate concertele si evenimentele organizate de muzeul nostru in perioada octombrie- decembrie a.c.
Evident, nu o sa lipseasca nici o diploma/adeverinta de voluntariat pentru perioada aleasa.

Locatiile si orele pentru voluntariat sunt urmatoarele:
Ateneul Roman – ora 16,00 – 18.00
– ora 21,30 – 23,30
Sala Palatului – ora 18,00- 20,00
Opera Romana – ora 18,00 – 20,00

Daca va surade ideea, astept un e-mail cu cateva cuvinte pe adresa mngenescu@yahoo.com.
Nu uitati sa specificati in titlul e-mailului “Voluntariat Festivalul George Enescu”.

Va asteptaaaaam!

Share/Save

19 august, zi aniversară

„La mine n-au existat niciodată graniţe între viaţă şi muzică. A trăi, a gândi, a respira, totul am exprimat întotdeauna prin muzică”, spunea George Enescu.

Povestea lui „ începe (…) pe plaiurile Moldovei”, într-o zi de august a anului 1881.

De aceea, Muzeul Naţional “George Enescu” se bucură că ziua de 19 august se intoarce an de an pentru a fi sărbătorită cum se cuvine. Pentru această zi de seamă, v-am pregătit, la Palatul Cantacuzino, un program special: Muzeul îşi redeschide porţile pentru fotografie întreaga zi şi, la lăsarea serii, vă invită la concert .
Program:

Liber pentru fotografie toate sălile de la parter ale Palatului Cantacuzino : 10:00-14:00, Sălile Muzeului “George Enescu”: 10:00-18:00.

Vizite cu ghidaj gratuit (6 RON, 3 RON redus, elevii gratuit): 10:00-18:00.

Concert la ora 18.30, în AULA PALATULUI CANTACUZINO
„Omagiu lui George Enescu”
Recital cameral Gabriel Croitoru – vioară, Mihai Ungureanu – pian

În program:
JOHANNES BRAHMS
- Sonata a II-a pentru vioară şi pian
GEORGE ENESCU
Sonata a III-a pentru pian şi vioară „în caracter popular românesc”

Echipa muzeului vă aşteaptă cu drag!

Share/Save

Tot vorbind despre proiectele muzeale, în afară de expoziţiile permanente şi vizitele zilnice, aleg să vă prezint “Fantasia”- un proiect al Muzeulul Naţional “George Enescu” pentru copii, în grupuri organizate sau în zilele speciale.

În Sala Cantacuzină, privirea severă a Doamnei din tablou parcă e gata să-l ia pe Enescu de urechi şi să-l trimită la el în cameră, fără televizor o săptămână!

Ei bine, acesta este cadrul solemn pe care muzeul a ales să-l…îmblânzească pentru copii.
Programul se desfăşoară ca un mini-cinema, dar totul într-un cadru educativ.

Echipa muzeulul prezintă proiecţii Disney, anume alese pentru a aduce muzica simfonică mai aproape de copii, prin joc. Totul nu se opreşte la o simplă vizionare: copiii au parte de explicaţii şi experimente muzicale.

Desenele alese scot Pokemonul în offside: dvd-urile conţin filmele “Fantasia” din 1940 şi cel din 2000. Dacă la început mă întrebam cu scepticism dacă într-adevăr funcţionează (programul există de dinaintea venirii mele la muzeu), am sfârşit prin a fi încântată de receptivitatea unor copii care încă se mai lasă vrăjiţi de un desen care nu are bătaie 3D, roboţi high tech sau rezoluţie maximă. Foarte reconfortant… cu atât mai mult cu cât copii sunt cel mai sincer public, ca şi la teatru: nu prea ai cum să scapi de reacţiile lor, iar ei te taxează pentru orice mişcare greşită în care au identificat un gram de plictiseală.
Aşa că, en garde! Audiţie plăcută. =)

Disney Magic Symphony Orchestra:

Fantasia, 1940:

Iar preferate mele (şi ale copiilor, după reacţiile lor atât de sincere, volubile şi caracteristice prin spontaneitate) sunt:

Share/Save

O recomandare de articol din 2006, de la Reţeaua Naţională a Muzeelor din România.

Despre cum în România mai avem multe de învăţat la capitolul cooperare şi susţinere a societăţii civile, dar cum nimic nu e imposibil şi totul se învaţă cu paşi mici, avem prezentat şi exemplul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.
Pentru nerăbdători, am şi făcut câteva selecţii:

„Instituţiile cu atribuţii culturale din cadrul Uniunii Europene negociază mult mai uşor amendamentele legislative şi strategiile culturale multianuale cu reţele care reprezintă în acelaşi timp interesele a zeci sau sute de entităţi muzeale sau de altă natură, decât să trateze individual cu fiecare muzeu în parte. În plus, un singur muzeu, în ciuda prestigiului său, poate fi o voce izolată şi uneori nereprezentativă la nivelul impactului şi al finalităţii urmărite.”

„Pentru a putea pretinde un loc în această configurare europeană de strategii şi politici culturale, pentru reprezentativitate şi acces la fondurile care contribuie la dezvoltarea vieţii muzeale, România trebuia să-şi regândească intenţiile şi să-şi asume alte responsabilităţi culturale decât cele cu care era obişnuită. În mare, când vorbim de responsabilitate sau regândire a priorităţilor culturale vorbim mai ales de jocul şi eforturile depuse de grupuri de operatori culturali, atât timp cât, la nivel guvernamental, cultura luată în ansamblu e o prioritate 4 sau 5. Traseul de acomodare la noile tendinţe debutează cu înfiinţarea unor astfel de reţele culturale alcătuite din mai mulţi indivizi sau instituţii cu interese profesionale comune, care să se facă vizibile şi să se promoveze eficient şi insistent. Într-o a doua etapă se pot construi acele relaţii interesate, pe o logică a parteneriatului şi al principiilor de fundraising, cu instituţiile statului, cu grupurile de interese, donatori, cu mediul de afaceri şi cu organizaţiile neguvernamentale.”

Este, de altfel, şi o idee de proiect care ar putea fi pusă în practică pornind de la programul „Comunicatorii”. O idee despre care aici, la Enescu, am auzit destul de multe. Doamna Mariana Petrescu, „mămica mea” adoptivă (indiciu al atmosferei de familie din birourile umbroase ale Palatului Cantacuzino) mi-a vorbit de ceva vreme despre astfel de tentative.
Un schimb de experienţă, câteva întâlniri pe an şi proiecte comune între departamente omoloage (şi am putea începe cu cele de comunicare) din muzeele sau instituţiile culturale înscrise în proiect.
Cine-i pentru?

Share/Save

… sau, aşa cum sună mai tehnic, “Augmented Reality”. Încă un exemplu de interacţiune cu exponatele. Un mod practic de a înlocui cu ceva mai educativ acel înţepat „vă rugăm nu puneţi mâna!”.

Tot despre noul concept de “Augmented Reality”. O tehnică destul de costisitoare, deocamdată, dar de mare efect.

“Quest for Kids”…in germană, dar…

Mai jos am găsit un exemplu: este povestea a 2 personaje fictive- totul este creat de un computer. Cred ca aici este cel mai bine evidentiata ideea de realitate augmentata, 3D. Imi pare rau ca nu are sonor… partea amuzanta este cand o tanara (in flesh and blood) apare de dupa scrin, si se lasa apoi repede in jos ca sa nu strice scena hihi…

Şi pentru că mi-am tot făcut de cap cu trenduri high tech in postul acesta, vă prezint şi Kids Museum, Shangai:

Evident, high tech-ul u merge peste tot şi în orice context..muzeal. Nici nu trebuie . Dar e interesant să vezi ce mai fac şi ceilalţi oameni.

Share/Save

O mostră despre cum tehnica aduce arta mai aproape. Un aproapiere virtual atât de accesibilă oricui încât te întrebi dacă nu cumva oamenii aceia de la muzeu nu îşi iau singuri pâinea.
Adică…de ce să vezi expoziţiile live când există GoogleEarth? Cu atât mai mult cu cât rezoluţia atinge cote extraordinare… din punct de vedere tehnic, e imposibil să descoperi cu adevărat detaliile milimetrice dintr-un tablou pur si simplu stând într-o sală imensă şi privindu-l. Intervine nu numai o distanţă fizică (unele tablouri au şi 10 metri pătraţi), ci şi una reglementată de cordoanele de catifea vişinie ce delimitează perimetrele.

Eu cred că filmul acesta funcţionează ca un teasing. El nu scade cu nimic entuziasmul, nu “consumă” cu nimic interesul pentru experienţa pe care muzeul o oferă… scopul educativ este atins! Şi încă atât de apăsat, încât, acum, când ai văzut detaliile din 3 mai de Francisco Goya nu poţi să nu te gândeşti la cum ar fi să vezi tabloul în realitate, să ştii că acela este şi nu altul, că de data aceasta memoria şi timpul stau chiar în faţa ta, iar tu respiri lângă ele.

Share/Save

Ei bine, puţin câte puţin, instituţiile culturale au început să renunţe la … “distanţare”. Este şi motivul pentru care m-am hotărât să taguiesc acest post drept “muzeul te întâmpină”.

Asta nu presupune neapărat că trebuie să-ţi descui vitrinele sau să îţi primejduieşti exponatele. De fapt, schimbările pe acest plan sunt foarte puţine: ceea ce se poate modifica ţine pur şi simplu de o atitudinea cu care vrei să îi inspiri şi pe ceilalţi. Asta numai dacă eşti suficient de deschis cât să îţi asumi cu seriozitate faptul că o instituţie culturală precum un muzeu poate transforma simplul pelerinaj pasiv într-o adevărată experienţă prin care oamenii pot învăţa se pot juca şi pot spune un “Ahaaa!” luminat iar la sfârşit poate şi un “oau”.

Deseori, nu e suficient să le arăţi oamenilor ce ai tu răspândit prin vitrine. Spaţiul şi contextul în care tu le propui o vizită la tine la muzeu poate schimba substanţial modul în care vizitatorii vor percepe istoria, geologia, lumea satului, cinematograful sau orice alt univers în care crezi să pe care tu, ca muzeu, încearci să îl reconstruieşti.

Am făcut mici săpături online ca să mă pot dumiri mai bine cum e cel mai simplu dar şi cel mai complicat în încercarea muzeelor de a interacţiona cu publicul şi de a-şi asuma responsabilitatea socială şi de a veni în întâmpinarea oamenilor. E drept, uneori ai nevoie de tehnicieni buni, alteori de efecte speciale şi nu rareori poţi păşi vertiginos către entertainment. Sună riscant, dar curajoşii au obţinut efecte extraordinare.

Se pot face, însă, lucruri minunate şi cu bani puţini. Avem nevoie doar de oameni cu suflete mari.

Un prim exemplu am găsit pe site-ul Muzeului Prado din Spania, un muzeul al cărui complexitate este deseori covârşitoare indiferent cu câtă răbdare sau bunavoinţă te înarmezi. În schimb, la scţiunea PradoPlay, ai parte de puzzle-uri, “pictează tu”, jocul „7 diferenţe” şi un memo…toate utilizând ca material de joacă cele mai celebre tablouri expuse la Prado. Mai jos găsiţi şi lista cu programul de actrivităţi- o parte mult mai dezvoltată decât simplul context al vizitelor zilnice.

Programa

• Conciertos
• Cine
• Documentales
• Cursos
• Conferencias
• Itinerarios
• Talleres

Share/Save